Trebuie să-i enerveze pe chilieni, dar în altă parte ţara lor e o prostie pentru plictisitori. Fostul secretar de stat american Henry Kissinger, a întrebat despre importanța geopolitică a Chile, a spus odată: „Chile este un pumnal îndreptat spre inima Antarcticii.

”

Cu toate acestea, Kissinger i-a păsat suficient de țară pentru a organiza uciderea șefului Statului Major Chilian în 1970, și a sprijinit o lovitură de stat care l-a ucis pe președintele socialist Salvador Allende și l-a pus pe dictatorul militar Augusto Pinochet la putere în 1973. Adevărat, a fost Războiul Rece, și președintele Richard Nixon a vrut făcut, dar totuși...

Oricum, iată un articol despre alegerile prezidențiale din această duminică din Chile, și voi încerca să nu-l fac prea plictisitor (deși nu ajută faptul că candidatul de dreapta este un act tribut Donald Trump).

O mulțime de jurnaliști îl prezintă ca încă un episod din seria „Americas Go Crazy”. După Trump în Statele Unite și Bolsonaro în Brazilia, iată un alt autocrat de extremă dreapta bazându-se pe naționalism, rasism și dispreț pentru legile și regulile care împiedică oamenii mai mici.

Într-adevăr, unii jurnaliști, disperați după o linie narativă care se lipeste, portretizează chiar aceste alegeri ca o reluare a marii tragedii chiliene din 1973-1990, când guvernul de stânga Allende a fost răsturnat violent de dictatura de 17 ani a lui Augusto Pinochet (3.000 executați sau „dispăruți” ;, 30.000 torturați etc.). Dar nu e deloc aşa.

Marea surpriză din primul tur al alegerilor prezidenţiale de luna trecută a fost că un politician de extremă dreapta numit José Antonio Kast a obţinut cele mai multe voturi. El promite să salveze Chile de comuniști (deși candidatul comunist a primit doar 1% din voturi) și de imigranții răi care fură slujbele chilienilor muncitori.

Din moment ce 1,5 milioane de imigranți, majoritatea refugiați din Venezuela și Haiti, au intrat în țară (pop. 19 milioane) în ultimii ani, mulți chilieni se simt copleșiți. Kast spune că va săpa un şanţ puternic de-a lungul frontierelor Chile (7.801 km.) pentru a le opri — ideea unui Zid puternic a fost deja luată — şi această promisiune are o oarecare tracţiune.

Până acum, până în prezent, până în Trumpian, dar apoi Kast merge Bolsonaro plin, vorbind cu drag de admirația lui pentru dictatura lui Pinochet. Acesta se desfășoară în familie: propriul său tată a fost un nazist care a luptat în armata lui Hitler și sa mutat în Chile abia după 1945. Kast ar putea face ceva rău dacă ar deveni preşedinte, dar e mai puţin probabil decât pare.

Kast îşi prezintă oponentul în al doilea tur de scrutin din 19 decembrie, Gabriel Boric, ca fiind un „comunist”, însă fostul lider studenţesc în vârstă de 35 de ani este o oaie îmbrăcată în lup. El suferă de romantismul reflex al stângii latino-americane, numindu-i pe colegi „tovarăș” și salutând ocazional pumnul încleștat, dar proiectul său politic nu este revoluționar.

Există părţile obişnuite despre feminism, economia verde şi drepturile comunităţii LGBT şi popoarele indigene, dar inima politică a programului lui Boric este extinderea sistemelor de sănătate publică şi pensii, reducând săptămâna de lucru de la 44 la 40 de ore, şi reconstruirea sistemului feroviar naţional .

E genul de program la care Joe Biden ar semna cu plăcere. Întrebarea este cu adevărat dacă este suficient de radical pentru a convinge veteranii deziluzionați ai protestelor stradale masive din 2019 să iasă și să voteze pentru Boric.

Chile este o ţară prosperă în care jumătate din populaţie îşi face griji că banii vor dura până la următoarea zi de salariu. Are cea mai mare inegalitate a veniturilor din orice țară dezvoltată, în mare parte datorită patrimoniului anilor Pinochet.

Alte țări care au votat autocrații populiști la putere știu din experiența amară că acest tip de situație le oferă vânzătorilor de petrol de șarpe foarte mult să lucreze cu ei, așa că democrații din Chile au dreptate să fie îngrijorați. Cu toate acestea, ultimele voturi din Chile care au contat cu adevărat au arătat o imagine diferită.

78% dintre alegătorii chilieni au aprobat o convenție națională în 2020 pentru a scrie o nouă constituție care să o înlocuiască pe cea din epoca Pinochet. În alegerile din luna mai a anului trecut pentru a alege oamenii care vor scrie de fapt acea constituţie, partidele de dreapta nu au putut alege nici măcar o treime din membrii care ar fi necesari să respingă părţile constituţiei pe care dreptul nu le-a plăcut.

Electoratul chilian este în mod clar într-o dispoziţie volatilă, dar mai puţin de jumătate dintre ei s-au deranjat să voteze în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de luna trecută. Ei așteptau turul doi, când trebuiau să aleagă între doar doi candidați, nu șapte.

În ultimul sondaj dinaintea alegerilor, Boric încă îl conducea pe Kast cu 52% -48%. E aproape, dar probabil e suficient.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer