El este judecat pentru luare de mită, fraudă și încălcare a încrederii, dovezile împotriva lui sunt puternice, iar periunea lui este reală. Sistemul judiciar este unul dintre puținele aspecte ale vieții publice israeliene care nu au fost politizate: fostul prim-ministru Ehud Olmert a fost condamnat la șase ani de închisoare (redus la 18 luni în apel) pentru exact aceleași acuzații cu care se confruntă acum Netanyahu.



Netanyahu a beneficiat de a fi un populist de dreapta și ultra-naționalist într-un moment în care această aromă se bucură de un succes considerabil în politică (Trump, Bolsonaro, Orbã ¡n, Meloni, Modi etc.). Dar este încă remarcabil faptul că un om poate face din soarta sa problema politică de bază pentru o țară de 10 milioane de oameni.



De ce s-ar deranja chiar, având în vedere că prim-miniștrii în slujba premierilor pot fi inculpați, judecați, chiar eliminați de la putere dacă vor fi găsiți vinovați de instanțe? Pentru că este un fel de asigurare: un prim-ministru condamnat încă mai poate fi înlăturat până la epuizarea ultimei posibilități de recurs, ceea ce ar putea dura mulți ani.



Mai mult decât atât, un prim-ministru, folosind majoritatea sa în parlament, poate încerca să schimbe sau să abolească legile de care a fost acuzat că a încălcat. Netanyahu nu a reușit încă să facă acest lucru, pentru că toate guvernele israeliene sunt coaliții, și el nu a putut convinge partenerii săi politici să meargă împreună cu ea. Cu toate acestea, acest timp ar putea fi diferit.



Încercările politice de a doborî diferite coaliții conduse de Partidul Likud au început chiar înainte de a fi pus sub acuzare oficială la sfârșitul anului 2019 și abia a scârțâit o victorie în fiecare din primele trei alegeri. După doisprezece ani consecutivi la putere, a pierdut a patra alegere din 2021 cu o marjă la fel de îngustă și este în prezent în opoziție.



Dar Bibi încearcă din greu să revină în funcție luna viitoare â și de data aceasta ar putea să formeze o coaliție care să-i pună capăt grijilor legale. Partidul Sionist Religios (RZP) este relativ nou pe scena, dar este deja al treilea partid cel mai mare din țară.



Dacă o bandă de criminali ar reuşi să câştige putere politică, v-aţi aştepta ca aceştia să dezincrimineze crima. Dacă RZP se alătură unei coaliții victorioase conduse de Likud, planul propus de lege și justiție ar prelua puterea de la instanțe și îl va da politicienilor în schimb â și mai ales, ar anula legea actuală împotriva fraudei și a încălcării încrederii.



Cifrele de frunte din RZP, Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir, au fost odată dincolo de palidul politicii israeliene.



Ben-Gvir admiră faimosul terorist israelian Baruch Goldstein, care a ucis 29 de palestinieni și a rănit alți 125 în Hebron în 1994. Smotrich spune că Israelul ar trebui să fie condus conform legii Torah â â o teocraţie ca Iranul, cu alte cuvinte. Dar politica israeliană a avansat acum destul de departe pentru a le include chiar și pe ei: 62% dintre israelieni se identifică acum ca fiind de dreapta.



Bibi nu este el însuși un fanatic religios, dar reformele legale ale lui Smotrichâs ar înăbuși rechizitoriul Netanyahuâs, așa că nu ar avea rezerve cu privire la acordarea posturilor de conducere ale RZP în cazul în care partidele de dreapta vor primi suficiente locuri în aceste alegeri pentru a forma un guvern.



Vor? Imposibil de spus, într-adevăr. Numărul magic este de 61 (din 120 de locuri în Knesset), iar partidele de dreapta, pro-Netanyahu, vin în mod constant cu doar 59 sau 60 de locuri în urne. Partidele evreiești din actuala coaliție obțin 56, iar cele patru partide care reprezintă cetățenii arabi ai Israelului obțin patru locuri (sau, eventual, deloc, dacă nu se pot uni).



La fel ca cele patru alegeri anterioare, acesta va ajunge probabil ca un cuier de stâncă. S-ar putea să nu fie nici măcar ultima din serie, pentru că majoritatea israelienilor votează la fel de fiecare dată. Între timp, însă, lumea reală din jurul lor merge în iad.



Cele trei milioane de arabi palestinieni din Cisiordania ocupată sunt aproape de punctul de rupere. Autoritatea Palestiniană, instrumentul Israelului pentru controlul teritoriilor ocupate, a pierdut orice autoritate. Liderul neales al Paului, Mahmoud Abbas, în vârstă de 86 de ani, are o stare de sănătate precară și nu are niciun adjunct sau succesor desemnat.



Orașele Jenin și Nablus din nordul Cisiordaniei sunt deja în mod eficient dincolo de controlul israelian sau PA. Militanţii tineri şi puternic înarmaţi ai miliţiei Denâ lui Denâ domină străzile cu excepţia cazului în care armata israeliană merge în tir, şi un al treilea âintifadaâ pe scară largă poate fi la doar câteva săptămâni distanţă.




Cu toate acestea, alegătorii israelieni, distrași permanent de melodrama Netanyahu, par în mare parte neconștienți de ceea ce își îndreaptă drumul.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer