Gaia îmi arăta drumul prin pădurea de stejari, coborând de pe ramurile înalte și certând dacă mă răsuceam. Jay-urile nu fac pauze. Jay-urile sunt păsări ocupate și trebuie să te ducă repede pe drum, astfel încât să se poată întoarce la căile lor secrete, neobserv

ate.

Primăvara, aceste păduri vor fi umplute de sunetul cucilor și hopoilor și chiar în strălucirea verii, ele emană senzația că timpul, dacă nu chiar stând liniștit, se simte flexibil sau elastic, unde secolele devin secunde și minutele durează pentru totdeauna, ambele în același timp. Siturile așezărilor neolitice mai sus pe deal nu fac decât să adauge impresia de timp disloc

at.

Autor: Fitch Oâ'connell;


Pista pământului

Dincolo de pădurile de stejar se află o pistă largă de pământ, care duce la vârful de deasupra Perraão. Pe drum, trece o jumătate de duzină de tumuli, cunoscuți colocvial sub numele de mamoas. În perioada neolitică târzie, era obiceiul de a îngropa cadavrele celor considerați demni în movile uriașe ridicate aproape de arterele principale, așa că pista pe care mergeam fusese călcată de alte picioare de cel puțin cinci mii de ani, probabil mult mai mult. Este greu să nu te minunezi că te găsești brusc un coleg de călător cu strămoșii tăi. Călătoria în timp nu s-a simțit niciodată atât de ușoară.

Încercarea de a descoperi tumulul neîngrijit, pe de altă parte, a fost altceva în această țară deluroasă și dens împădurită. Hărțile arătau locația aproximativă a o jumătate de duzină de movile funerare, dar descoperirea reală a fost o ascunzătoare de nimic, cu excepția cazului în care pantalonii rupți și mâinile zgâriate cu spini contează ca ceva. Într-un fel, totuși, poate că nu a contat deloc și actul de căutare a fost ceea ce era important. Au apărut brusc goluri pline de soare - poieni pătate, nu mai puțin - pete ciudate de licheni colorați nebunește, pietre pe jumătate îngropate care ar fi putut sau nu să fie buiandarde, cocoșe abrupte înăbușite în vegetație, depresiuni ciudate în pământ.

Autor: Fitch Oâ'connell;


Care a fost nevoia de a găsi de fapt o mamoa? Probabil aceeași fascinație pe care o aveam când eram copil în orașul istoric în care am fost crescut, unde, din când în când, mă gândeam la o sculptură în piatră datând din Renaștere. Îmi treceam degetul de-a lungul lucrării delicate de daltă a unui meșter care stătea exact în același loc pentru a lucra cu aproape jumătate de mileniu înainte și încercasem să facă o legătură. Am avut succes atunci când eram copil sau, mai recent, pe dealul portughez? Cine ştie?


Înălțimi stâncoase

Pe înălțimile stâncoase din Monte Galego nu există nimic din vechea așezare care să fie văzut de ochiul neantrenat, dar dovezile sunt acolo la fel - vârfuri de săgeată, cioburi de ceramică, rămășițe de focuri - toate în interiorul unui cerc natural de roci mari. Multe dealuri din zona imediată găzduiau oameni în neoliticul târziu și calcolitica timpurie. Fără îndoială, erau ușor de apărat, solul arabil bogat al văilor și abundența atracțiilor puternice ale apei.

Monte Galego se află pe un bazin hidrografic între două sisteme fluviale, unde pâraiele din sud curg în jos până la râul Tã¢mega și mai departe spre Douro, în timp ce la nord alimentează Rio Ave, care găsește marea la Vila do Conde.

Autor: Fitch Oâ'connell;


Nu mă așteptam să întâlnesc animale sălbatice, dar port un băț pentru orice eventualitate. Porcii sălbatici pot fi încă o amenințare în aceste părți, dar câinii sălbatici sunt mai probabili, ca o umbră a lupilor care au cutreierat aici în memoria recentă. Niciun jays nu mă bătea pe deal, dar o ciocănitoare iberică avea multe de spus pentru ea însăși. În timp ce coboram în vale, m-am gândit că era foarte probabil ca mulți dintre locuitorii cătunelor și satelor învecinate să fie descendenți direct din cei care locuiau cândva în așezarea de pe deal și care și-au îngropat vrednicii în mari camere funerare de pământ. Având în vedere acest lucru, era greu să nu arunc o a doua privire asupra bătrânului care curăță lemnul mort pe un câmp. Nu știam cine era și nu i-am vorbit, așa că mi-a fost mai ușor să pun pe umerii lui întreaga istorie a așezării umane în această vale. Ceea ce eram sigur era că el era unul dintr-o generație care este complet în ton cu pământul pe care îl lucrează.

Autor: Fitch Oâ'connell;


Răposatul meu socru era așa: un om plin de cunoștințe despre împrejurimile sale naturale, dar neîmpovărat de nicio noțiune sentimentală sau romantică despre oricare dintre acestea; o sursă de înțelepciune practică și abilități adânc înrădăcinate. La fel ca poluarea luminoasă care ne șterge intimitatea cu restul cosmosului, viețile noastre conduse de mașini sufocă relația noastră cu lumea naturală și ne fac cunoștințele mai puțin adânci. O tristețe a epocii este sentimentul inefabil că o mare parte din această înțelepciune se va pierde în curând. Bănuiesc că fermierul în vârstă necunoscut care își curăță câmpul cu o greblă are mai multe în comun cu anticii care au trăit cândva pe deal decât cu majoritatea contemporanilor săi mai tineri

.

Author

Fitch is a retired teacher trainer and academic writer who has lived in northern Portugal for over 30 years. Author of 'Rice & Chips', irreverent glimpses into Portugal, and other books.

Fitch O'Connell